"Viaţa la medicină"

De multe ori se intampla sa primesti diferite recomandari despre o clinica si sa te duci acolo cu sperantele ridicate sau coborate, in functie de recomandare, si dupa ce dai peste un doctor sa-ti dai seama ca asteptarile tale nu au fost implinite.

Chirurgie la Bagdasar! Cand am auzit asta, stiam ca vom freca menta, vom sprijini peretii, vom sta la o cafea proasta de la automat, etc.  Sincer sa fiu cam asta se intampla cu o parte din grupe care nu au avut norocul nostru. Noi insa am dat peste un doctor care vorbeste cu noi in fiecare zi cate 1-3 ore. Discutam cazuri, pacienti, tehnici operatorii, ne da de citit, ne pune sa facem prezentari, etc. Nici nu mai stiu cand s-a mai instamplat asta vreodata…

Ei si uite asa chirurgia la Bagdasar nu mai inseamna cafele, sprijinit peretii, etc. Cel putin nu pentru mine. Dar sunt sigur ca vestea va ramane neschimbata: “Daca faci chirurgie la Bagdasar vei sta degeaba” pentru ca uneori cu o floare nu se face primavara.

Din auzite reumatologia la spitalul Sf. Maria e o crima de om. Aprope orice student la medicina in Bucuresti iti va spune chestia asta. E drept ca 120 de grile in 120 de min nu reprezinta un examen usor.

Stagiul in sine nu e foarte greu. La 8:30 incepe cu un curs mai mult sau mai putin interesant urmand apoi stagiul propriu-zis pana la 13:30, atunci trebuie sa te semnezi. In functie de asistent poti sa ai norocul sa te tina si pana la 14-15:00.  Noi sincer am nimerit la un asistent care nu prea avea timp de noi. Insa cand il prindeam aveam niste discutii destul de interesante. Stagiul nu e foarte spectaculos… foarte multe poliartrite cu sau fara deformari.

Cursurile sunt pe net si sunt destul de bune. Eu am invatat pentru examen doar din cursurile (ppturi) de pe net. Cartea oferita de profesori drept prim material pentru studiu este o gluma proasta la adresa studentului. Pe langa faptul ca are 670 de pagini e scrisa intr-un mod destul de ciudat. Am citit lupusul si osteoporoza din carte si am simtit cum incep sa ma urc pe pereti.  Cursul incepe la 8:30 si e decent in general. Doamna doctor Andra Balanescu a tinut niste cursuri foarte bune din punctul meu de vedere.

Examenul, dupa cum a spus, consta in 120 de grile (complement simplu, multiplu si asocieri) ce trebuie facute in 120 de minute. Spre surprinderea mea profii au fost foarte punctuali. Am inceput exact la ora 15:00 si am terminat la ora 17:00 fara niciun minut intarziere. Grilele au fost  decente spre grele si foarte grele. Din ce am inteles de la asistenti dificultatea grilelor difera in functie de impresia pe care o lasa seria asupra doamnei profesor Ruxandra Ionescu.

In timpul stagiului puteai sa prezinti un caz clinic in fata studentilor si a profesorilor. Facand acest lucru scapai de examenul practic.  Bineinteles ca au fost doar vreo 40 de locuri pentru aceste prezentari. Cum toata lumea dorea sa nu mai dea examen practic… va dati seama ce discutii au iesit?  O chestie neplacuta din partea unei catedre atat de inclinata catre studenti.

Per total am ramas cu o impresie pozitiva despre catedra de reumatologie de la Sf. Maria.

Vorba unui coleg: “Dupa stagiul asta intelegem si noi ce tot vorbesc aia din House”

Dupa cum stiti in fiecare an se face un top400 pt a stabili cine platesti si cine invata gratis. O chestie destul de ok, din pct de vedere teoretic. Iata care au fost mediile de buget pana acum:

Anul I: 7.40
Anul II: ~7.50
Anul III: ~7.70
Anul IV: 8.60 WTF??!?!?!?!?!

Exista bineinteles o explicatie pertinenta: Studentii au realizat cat de important este sa inveti la medicina si s-au pus cu burta pe carte. (NOT) Sau poate sunt diferente foarte mari cand vine vorba de culoarul pe care ai cazut. Se stie din mosi stramosi ca la unele spitale nu se face nimic dar se pun note mari.

Si uite asa a crescut media de buget cu aproape un pct.

Dezinteresul unor pacienti pentru propria conditie ma face sa raman cu gura casca. E incredibil cat de superficiali pot fi unii.
Dezinteresul doctorilor pentru informarea completa si corecta a pacientiilor e la fel de incredibil.

Pana la urma e o chestie de genul… daca tie nu-ti pasa de ce mi-ar pasa mie? Pana la urma chestia asta se perpetueaza ca bulgarele de zapada. Cineva trebuie sa faca un pas s-a rupa acest lant al slabiciunilor. E incredibil ca un pacient cu o tumora rectala sa sufere 2 interventii chirurgicale din care una pentru anus contra naturii si sa nu stie ca formatiunea lui rectala e maligna. WTF? In 2 saptamani se prezenta la chimioterapie.

Tind sa cred ca doctorii sunt vinovati pentru aceasta situatie. Din punctul meu de vedere pacientii ar trebui informati despre ce li se intampla.

Deja încep să ma plictisesc de scandalurile din presă. Ba că nu ştiu ce doctor a făcut aia, ba că nu ştiu ce pacient nu a fost tratat cum trebuie, ba ca blalablbal balbla.

Cred că vreo 3-5-7 zile voi lua o pauză de televizior. Chiar nu vreau să asist la o săptămână de circ în direct la tot felul de “talk-showuri”.  Apropo de asta, televiziunea 2.0 e un mare rahaţel pentru că ei aleg comentariile care le convin, în general pe cele mai dramatice, pline de răutăţi,etc.

Luni, în spital, am trecut pe la o pacientă să ascultam nişte raluri ronflante. Femeia avea în jur de 45-50 de ani. Nu prea pot să estimez bine vârsta deoarece nu arăta în ce mai bună formă. Părea o femeie lovită de soartă, săracă, bolnavă. Mi se părea că trebuie să cerşească pentru a supraveţui. Ce să mai, arăta a cerşetor.

La un moment dat a venit la ea un tip tânăr, undeva pe la 25-30 de ani, ce i-a făcut un semn discret să iasă afară pe hol să vorbească cu ea. Ce mi-a atras atenţia era discrepanţa imensă între lookul lui şi cel al pacientei.  Astfel l-am privit mai atent şi am observat că avea asta în mână. Cum una dintre pasiunile mele este reprezantată de  telefoanele mobile am recunoscut imediat că este stylusul de la Samsung Omnia. 

Probabil tipul o ducea greu, acum că sursa lui financiară era internată în spital.

În ultimele două vacanţe de vară am făcut practică la Spitalul judeţean din Galaţi, cel mai mare spital din oraş. Acolo am făcut injecţii, am recoltat sânge, am pus perfuzii, în general am făcut treabă de asistentă.

Până să ajung în anul 3 mă gândeam că acele condiţii din spital sunt omniprezente în toată ţara. Ma refer în principal la lipsa materialului cu care să-ţi faci treaba. Pacienţii erau nevoiţi să-şi aducă branule, leucoplast, uneori chiar medicamente. Erau unele zile când abia aveam vată pentru a opri sângerarea după o recoltare. Nu mai vorbesc de spirt, etc. In tot spitalul nu exista un endoscop, pentru ca unicul endoscop care era foarte bătrân s-a stricat iar cum bani nu erau…

În anul 3 am intrat într-un spital bucureştean (Sf. Pantelimon) şi am văzut total alte condiţii. Toată aparatura medicala este relativ noua, moderna, sunt foarte multe EKGuri, ecografe. Paturile de spital sunt moderne, nu se compară cu cele din Galaţi. Asistentele au cam tot ce au nevoie pentru a-şi face treaba. Doctorii beneficează de imagistică performantă. Ce să mai e o plăcere să lucrezi într-un astfel de mediu unde nu trebuie să-ti faci grijă dacă mai sunt sau nu fiole eprubete pentru recoltare.

Astăzi a fost prima zi de spital adevărată. Am avut norocul ca Doamna doctor ce se ocupă de grupa mea să fie de gardă şi astfel am însoţit-o peste tot. E clar că e prea devreme să poţi face ceva pentru a ajuta medicul însă lucrurile pe care le vezi te impresionează. Totul are un ritm alert, mereu este ceva de făcut, pacienţii vin pe bandă rulantă.

Astăzi am făcut pentru prima dată masaj cardiac unei paciente aflate în stop cardio-respirator. M-am simţit foarte bine când pacienta şi-a revenit pentru câteva minute. Atmosfera din spital e una foarte plăcută cam toţi medicii te ajută/ îţi explică ba chiar mai mult, te invită să faci anumite manevre.

Abia aştept următoarea gardă să pot vedea cazuri interesante sau de ce nu, chiar să ajut.

După internet, pepsi max şi alte mici vicii mi-am mai descoperit unul graţie spitalului Sf. Pantelimon. Îmi plac foarte mult merdenelele bufetului de la parter.

Iată încă un atuu pentru Spitalul Pantelimon atât de puţin dorit de mine la începutul acestui an. Până acum sunt foarte fericit că fac semiologia la acest spital. Poate voi vorbi ceva despre cele 4 spitale din Bucureşti într-un alt post.

Astă vară am făcut practica într-un spital din Galaţi, mai exact spitalul Sf.”Andrei”, unde am văzut o sărăcie şi o lipsă de materiale, echipamente greu de imaginat. Pe secţia de gastroenterologie nu exista niciun endoscop. Din această cauza am fost profund impresionat să văd că spitalul la care fac stagiul de semio e chiar dotat.

Sper să nu fi fost doar o impresie de suprafaţă.