"Viaţa la medicină"

Am fost astazi sa verific daca am primit un colet. Ajung acolo si din fericire era doar o persoana in fata mea. Imi zic in minte: “Asta e ziua mea norocoasa!”.

Ei bine m-am inselat. Nu stiu ce a trimis doamna aia insa cred ca a durat 20 de min. Si ma uitam foarte atent la tipa care lucra acolo sa vad daca trage de timp. Vroiam sa fiu rautacios si s-o sanctionezi  insa nu a fost cazul. Femeia respectiva cred ca a scris vreo 10 hartii in dublu exemplar.

Cand ajung eu la rand ma asteptam sa imi ia buletinul sa caute in calculator numele si sa-mi spuna daca a venit sau nu coletul. Heh… vise! A luat un teac de vreo 50 de biletele si dai la cautat manual printre ele.

Fuck me!!1! Astia nu au reusit sa implementeze un sistem informatic nici pana ziua de azi?  Pana si in sistemul sanitar s-a introdus asa ceva. Cel putin in teorie

Acum ceva timp s-a lansat mic.ro, un lant de buticuri de cartier.  S-au laudat ca vor avea preturile cele mai mici insa nu au reusit aceasta performanta.   Iata cam unde se situeaza mic.ro din pct meu de vedere:  Hipermaket(cora, auchan, etc) < Supermarket( mega image, etc) < Buticul de cartier <= Mic.ro.  Deci preturile sunt aproximativ egale cu cele ale buticurilor.

La mine in cartier s-a deschis unul (mic.ro 72) chiar langa cele 2 buticuri vechi de cativa ani. Bineinteles ca preturile sunt putin mai mari insa cu toate acestea eu cumpar doar de la mic.ro.

Iata motivele: (oridinea este aleatoare)

1. Este mult mai luminos

2. Angajatii sunt foarte amabili

3. Pot sta in magazin 5 min sa ma uit la ce produse vreau fara sa ma intrebe o baba scarbita: “Doriti ceva?”

4. Pot citi eticheta la orice produs vreau. La buticul vechi se uita cu scarba la tine daca te uiti la data de expirare…

5. Imi aleg ce produs/fructe vreau eu din raft. Deci nu mai exista situatia penibila cand stateai sa-i faci o harta vanzatoarei pt a-ti da nu-stiu-ce produs pe care ea nu-l vede.

6. Frigiderele merg tot timpul. Eu vreau sa beau pepsi rece si la -20 C

De obicei cand te mariti iti schimbi numele de familie sau il pastrezi pe al tau si il adaugi pe al sotului.

Ei bine o mare parte dintre absolventii acestei facultati s-au maritat cu meseria de doctor. Fereasca sfantul sa te duci in spital sa-l cauti pe Domnul Popescu ca imediat iti primesti portia de urecheat: “Poate Domnul doctor Popescu.” E un fel de blasfemie sa te adresezi unui doctor normal… Trebuie neaparat sa folosesti apelativul doctor. Fereasca sfantul sa nimeresti intr-un spital universitar si sa-l cauti pe domnul doctor Ionescu ca iar iti primesti portia de urecheat: Domnul profesor Ionescu…

Chestia asta e specifica in general doctorilor si profesorilor ca in rest eu nu am vazut pe nimeni sa se prezinte “inginer Gheorghe Ion” sau sa te duci intr-o uzina sa primesti corecturi din partea muncitorilor: Domnul inginer Gheorghe! Ce sa mai vorbesc de Mihai economistul…

Acum ceva timp vorbeam despre scârba provocată de scandalurile din sistemul medical lansate de mass-media. Acum un doctor postează pe blogul său o scrisoare deschisă ministrului sănătăţii. Vă invit pe toţi să o citiţi!

E trist dar e adevărat…

E sau nu criză asta e o chestie discutabilă şi oricum nu sunt eu în masură să vorbesc despre asta. Ce ştiu sigur e că euro a ajuns la vreo 4 lei si ceva, tranzacţiile cu carduri au scăzut cu 10-20% şi că guvernul nu are bani nici să facă în centru.

Dar până una altă toată treabă asta e un avantaj pentru cei ce “fac marketing?” Habar n-am ce fac cei de la facultatea de marketing! Poate e cineva pe aici care se pricepe (Alex? Claudiu?) si ne spune şi noua cine e vinovat pentru aceste campanii.

Un barbat si-a pus o sapca pe cap, a intrat intr-o statie de metrou si a inceput sa cante la vioara; era o dimineata friguroasa de ianuarie. Timp de 45 de minute a cantat 6 piese de Bach. In acest timp, aproape o ora, au fost filmati 1097 oameni trecand pe langa el, multi dintre ei in drum spre job-uri. Doar trei minute au trecut si un barbat de varsta mijlocie a remarcat ca se aude un muzician cantand. A incetinit mersul apoi s-a oprit cateva secunde… insa si-a reluat grabit mersul spre programul zilnic.

Un minut mai tarziu, violonistul a primit primul dolar bacsis: o femeie i-a aruncat banul in palarie fara a se opri din mers.

Cateva minute mai tarziu, cineva s-a rezemat de zid sa-l asculte, insa barbatul si-a privit ceasul si si-a continuat drumul. In mod cert, intarzia la munca!

Primul care i-a acordat intradevar atentie a fost un baietel de 3 ani. Mama sa mergea grabita mai in fata si s-a infuriat cand pustiul s-a oprit . Intr-un final, a reusit sa-l urneasca din fata violonistului si sa-si continue drumul, desi copilul a ramas cu capul intors tot timpul spre muzician. Situatia s-a repetat si cu alti copii. Toti parintii, fara exceptie, i-au obligat sa-si continue drumul.

In cele 45 de minute in care violonistul a cantat, doar 6 persoane s-au oprit pentru a-l asculta o vreme. Cam 20 dintre ei i-au oferit bani fara a-si incetini pasul. A strans 32$ si 17centi. Cand a terminat si s-a asternut tacerea, nimeni n-a remarcat. Nimeni n-a aplaudat, nimeni n-a facut un semn de apreciere.

Nimeni nu stia ca violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni violonisti din lume. A cantat cele mai dificile piese care au fost compuse vreodata pentru vioara cu un instrument care valoreaza astazi mai mult de 3,5 milioane dolari.

Cu doua zile inainte de a canta in metrou, Joshua Bell a cantat cu casa inchisa (s-au epuizat toate biletele) in teatrul din Boston desi un bilet costa in medie 100$.

Este o poveste reala. Joshua Bell cantand incognito metrou a fost un experiment organizat de Washington Post pe 12 ianuarie 2007 in statia de metrou L`Enfant Plaza din Washington D.C. ca parte a unui experiment social despre perceptie, gusturi si prioritati ale persoanelor. Intrebarea era aceasta: intr-un loc banal si la o ora inadecvata mai apreciem frumusetea? Sau n-o mai apreciem? Recunoastem un talent intr-un context neasteptat?

In realitate, din cei 1097 calatori de la metrou unul singur, o femeie l-a recunoscut pe Joshua Bell, l-a ascultat pret de cateva minute bune si i-a oferit 20 de dolari (in afara de cei 32,17 mentionati mai sus).

sursa

Eu unul am ramas cu uimit. Daca ma gândesc, probabil şi eu aş fi trecut indiferent pe lângă el.

Vieţuitoarele, în general, au reuşit să se adapteze la condiţiile mediului pentru a putea trăi. Cine nu a reuşit să se adapteze a pierit. E o chestie foarte simplă ce se poate aplica şi în cazul oamenilor.

Cum numărul bizonilor ce au în dotare un ditamai gypul e în creştere trebuie să avem în vedere singuraţa personală. Pot să bag mâna în foc că majoritatea posesorilor de Q7 (spre exemplu) nu au mers niciodată pe un drum accidentat (off-road). Marea majoritate îşi folosesc maşinile în oraş pentru treburile zilnice. “SUVul în oraş e bun pentru că poţi urca borduri mai uşor” e unul din argumentul lor.

Bineînţeles că într-un oraş utopic toată lumea are o maşină mică pentru drumurile în oraş şi una mai marişoară pentru celelalte drumuri. La noi nu mai poţi să-ţi cumperi o maşina mică pentru că vei fi strivit de de ceilalţi participanţi la trafic. Deci trebuie să te adaptezi, să-ţi cumperi un gypuleţ.

Luni, în spital, am trecut pe la o pacientă să ascultam nişte raluri ronflante. Femeia avea în jur de 45-50 de ani. Nu prea pot să estimez bine vârsta deoarece nu arăta în ce mai bună formă. Părea o femeie lovită de soartă, săracă, bolnavă. Mi se părea că trebuie să cerşească pentru a supraveţui. Ce să mai, arăta a cerşetor.

La un moment dat a venit la ea un tip tânăr, undeva pe la 25-30 de ani, ce i-a făcut un semn discret să iasă afară pe hol să vorbească cu ea. Ce mi-a atras atenţia era discrepanţa imensă între lookul lui şi cel al pacientei.  Astfel l-am privit mai atent şi am observat că avea asta în mână. Cum una dintre pasiunile mele este reprezantată de  telefoanele mobile am recunoscut imediat că este stylusul de la Samsung Omnia. 

Probabil tipul o ducea greu, acum că sursa lui financiară era internată în spital.

Hipermarketurile în România (doar în Ro se întâmplă chestia asta?) au nişte tehnici foarte interesante. Din păcate sunt manipulat de TV şi cred că preţurile din aceste magazine sunt umflate artificial. Daca aveam blogul economist.com poate făceam o analiză mult mai detaliată si obiectivă. Terminând cu taxa de raft am să vă povestesc o altă tehnică de păcălire a clientului.

Aproape la fiecare casă de marcat există un mini-frigider în care există diferite băuturi racoritoare. Un lucru extrem de bine venit mai ales că omului modern îi ia mai mult timp să cumpere mâncarea decât s-o gătească. Dar după mai multe experienţe urâte cu acele sucuri am decis să verific data la care expiră. Bineînţeles că toate sticlele de coca-cola erau vechi spre foarte vechi. Unele expirau în martie, altele în ianuarie, altele pe 18 decembrie.

Chiar nu pot să returneze marfa? Trebuie să se facă de ras pentru fiecare ban câştigat printr-o masură de joasă speţă?

În ultimele două vacanţe de vară am făcut practică la Spitalul judeţean din Galaţi, cel mai mare spital din oraş. Acolo am făcut injecţii, am recoltat sânge, am pus perfuzii, în general am făcut treabă de asistentă.

Până să ajung în anul 3 mă gândeam că acele condiţii din spital sunt omniprezente în toată ţara. Ma refer în principal la lipsa materialului cu care să-ţi faci treaba. Pacienţii erau nevoiţi să-şi aducă branule, leucoplast, uneori chiar medicamente. Erau unele zile când abia aveam vată pentru a opri sângerarea după o recoltare. Nu mai vorbesc de spirt, etc. In tot spitalul nu exista un endoscop, pentru ca unicul endoscop care era foarte bătrân s-a stricat iar cum bani nu erau…

În anul 3 am intrat într-un spital bucureştean (Sf. Pantelimon) şi am văzut total alte condiţii. Toată aparatura medicala este relativ noua, moderna, sunt foarte multe EKGuri, ecografe. Paturile de spital sunt moderne, nu se compară cu cele din Galaţi. Asistentele au cam tot ce au nevoie pentru a-şi face treaba. Doctorii beneficează de imagistică performantă. Ce să mai e o plăcere să lucrezi într-un astfel de mediu unde nu trebuie să-ti faci grijă dacă mai sunt sau nu fiole eprubete pentru recoltare.