"Viaţa la medicină"

Sunt client Orange de vreo 5-6 ani şi în tot acest timp pot spune că experienţa mea cu ei este una pozitivă. Au fost situaţii când m-am enervat pe ei pentru diferite servicii nasoale sau mai ştiu eu ce întârzieri. Însă au fost şi situaţii când am cumpărat de la ei telefoane de mulţi bani la preturi mult mult mai mici. Ultima dat am cumparat un Samsung i600 la doar 160 de lei, un chilipir.

Acum ca mi-a început luna pot să văd exact cam ce primesc pentru banii pe care îi platesc. Abonamentul meu e de 3 + 5,5 + 1 + 2 = 11,5E adică vreo 50 de lei.

Eu zic că au unele oferte chiar foarte bune şi merită şi ei puţină indulgenţa. Nu-i aşa Alex?

Am trecut astăzi prin Iaşi pe înserate şi am văzut Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. Trebuie sa recunosc “cu mâna pe inimă” ca e mai frumoasă şi mai impunătoare decât cea din Bucureşti.

Mă gândesc acum la TransMed că e o idee destul de bună. E interesant ca studenţii să cunoască mai bine cât mai multe UMFuri din ţară.

În ultimele două vacanţe de vară am făcut practică la Spitalul judeţean din Galaţi, cel mai mare spital din oraş. Acolo am făcut injecţii, am recoltat sânge, am pus perfuzii, în general am făcut treabă de asistentă.

Până să ajung în anul 3 mă gândeam că acele condiţii din spital sunt omniprezente în toată ţara. Ma refer în principal la lipsa materialului cu care să-ţi faci treaba. Pacienţii erau nevoiţi să-şi aducă branule, leucoplast, uneori chiar medicamente. Erau unele zile când abia aveam vată pentru a opri sângerarea după o recoltare. Nu mai vorbesc de spirt, etc. In tot spitalul nu exista un endoscop, pentru ca unicul endoscop care era foarte bătrân s-a stricat iar cum bani nu erau…

În anul 3 am intrat într-un spital bucureştean (Sf. Pantelimon) şi am văzut total alte condiţii. Toată aparatura medicala este relativ noua, moderna, sunt foarte multe EKGuri, ecografe. Paturile de spital sunt moderne, nu se compară cu cele din Galaţi. Asistentele au cam tot ce au nevoie pentru a-şi face treaba. Doctorii beneficează de imagistică performantă. Ce să mai e o plăcere să lucrezi într-un astfel de mediu unde nu trebuie să-ti faci grijă dacă mai sunt sau nu fiole eprubete pentru recoltare.

A trebuit să aştept până în anul 3 să văd materia care nu-mi cere să învăţ analize de laborator pe de rost. Dacă îmi aduc aminte în primul an la biochimie domnul doctor asistent nu ne-a cerut la examen sa facem experimente însă le faceam în timpul orelor de LP.

În schimb am rămas cu amintiri triste despre materii unde a trebuit să învăţ o mulţime de porcării. Se pun 0.2mg de oxalat de calciu peste 10mg de lapte dupa care se lasa 10 min apoi se strecoara urmand ca apoi sa observi nu stiu ce cristale pe hartia de filtru, balbalbalbablalba. Chestii pe care le-am învăţat cu o seară înainte de examen şi le-am uitat la 5 minute după. (Pe cei care sunt mai sfinţi decât papa si mai deştepţi decât Einstein îi anunţ ca experimentul de mai sus e unul fictiv)

La fiziopatologie învăţam cam toate testele paraclinice, momentan învăţam despre testele de coagulare, însă în niciun caz nu ne predă nimeni despre tehnici de laborator ci despre ce semnificaţie are acel test, valori normale, valori modificate-> cauze.

Miercuri seară, împreună cu Madi, Mihai şi Manu, am pornit spre Galaţi cu tot entuziasmul. Ne-am urcat toţi în maşină şi am pus-o de o aventură de 250km. Cum mergeam noi liniştiţi spre casă vorbind despre tot felul de prostioare (routere, semio, radiouri,etc) în faţa noastră, pe autostradă, un tir avea o traiectorie ciudată. Am evitat să-l depăsesc, matizul cu 4 persoane+bagaje nu e tocmai o maşina sportivă, pentru mai multă siguranţă. Am mers în spatele lui vreo 10km pe autostradă. Cred că şoferul era beat, mergea în zig-zag. Era cât pe ce să lovească nişte maşini ce treceau în viteză pe lângă el.  Văzând acestea, am decis să sun la 112.

Prima femeie, operatorul la nivel naţional, care mi-a răspuns era montată, dornică să mă ajute. Mi-a facut legătura la serviciu de urgenţă Călăraşi unde mi-a răspuns o altă femeie care mi-a făcut legătura cu poliţia. Pe lângă faptul că am fost nevoit să povestesc de 3 ori acelaşi lucru, dorinţa de a face ceva, de a acţiona a scăzut. Astfel, poliţistul parea chiar deranjat de telefon, abia îl auzeam, iar raspunsul lui final a fost: “Am să anunţ colegii”.

Timp de 20 min nu a venit niciun echipaj de poliţie. Poate au venit după însă eu am oprit la un peco pentru o cafea şi nişte cornuleţe.