"Viaţa la medicină"

Miercuri seară, împreună cu Madi, Mihai şi Manu, am pornit spre Galaţi cu tot entuziasmul. Ne-am urcat toţi în maşină şi am pus-o de o aventură de 250km. Cum mergeam noi liniştiţi spre casă vorbind despre tot felul de prostioare (routere, semio, radiouri,etc) în faţa noastră, pe autostradă, un tir avea o traiectorie ciudată. Am evitat să-l depăsesc, matizul cu 4 persoane+bagaje nu e tocmai o maşina sportivă, pentru mai multă siguranţă. Am mers în spatele lui vreo 10km pe autostradă. Cred că şoferul era beat, mergea în zig-zag. Era cât pe ce să lovească nişte maşini ce treceau în viteză pe lângă el.  Văzând acestea, am decis să sun la 112.

Prima femeie, operatorul la nivel naţional, care mi-a răspuns era montată, dornică să mă ajute. Mi-a facut legătura la serviciu de urgenţă Călăraşi unde mi-a răspuns o altă femeie care mi-a făcut legătura cu poliţia. Pe lângă faptul că am fost nevoit să povestesc de 3 ori acelaşi lucru, dorinţa de a face ceva, de a acţiona a scăzut. Astfel, poliţistul parea chiar deranjat de telefon, abia îl auzeam, iar raspunsul lui final a fost: “Am să anunţ colegii”.

Timp de 20 min nu a venit niciun echipaj de poliţie. Poate au venit după însă eu am oprit la un peco pentru o cafea şi nişte cornuleţe.

Astăzi a fost prima zi de spital adevărată. Am avut norocul ca Doamna doctor ce se ocupă de grupa mea să fie de gardă şi astfel am însoţit-o peste tot. E clar că e prea devreme să poţi face ceva pentru a ajuta medicul însă lucrurile pe care le vezi te impresionează. Totul are un ritm alert, mereu este ceva de făcut, pacienţii vin pe bandă rulantă.

Astăzi am făcut pentru prima dată masaj cardiac unei paciente aflate în stop cardio-respirator. M-am simţit foarte bine când pacienta şi-a revenit pentru câteva minute. Atmosfera din spital e una foarte plăcută cam toţi medicii te ajută/ îţi explică ba chiar mai mult, te invită să faci anumite manevre.

Abia aştept următoarea gardă să pot vedea cazuri interesante sau de ce nu, chiar să ajut.

Am venit vremea să trec la lucruri serioase. Primul pas în pregătire pentru penetrarea în sistemul sanitar a fost achiziţionarea unui stetoscop. Un instrument destul de simplu însă foarte folositor în spital.

Am fost la Helios să arunc o privire la preţuri, cel mai ieftin rappaport costa 75lei. Destul de scump pentru un student, părerea mea.  Bineînţeles că am apelat la serviciile bătrânului Google pentru a-mi găsi un stetoscop mai ieftin. În două clickuri şi trei miscări am găsit siteul www.tehnica-medicala.ro, un magazin online din Iaşi. Am plasat o comanda pentru 2 jucării şi în 2 zile le-am avut acasă.

Singura problemă sunt taxele poştale (20lei) care la comenzile mici contează destul de mult.

Prin primăvară am dat şi eu, ca orice student medicinist conştiincios, parţialul la histologie. Am avut plăcerea să dau cu Domnul Doctor Mihai Popescu aka “Macrofagul”. După ce am aflat cu cine dăm, toţi eram cam speriaţi, reputaţia domnului doctor e destul de înfiorătoare.

Am intrat la examen, fiecare student trecea prin faţa domnului doctor şi primea câte două subiecte. Colegei din faţa mea i-a adresat o întrebare simplă, însă ea nu a ştiut să răspundă corect din prima. Apoi m-a luat pe mine cu nişte întrebări despre miocite, ce fel de jonctiuni prezintă, balblabla chestii tehnice, întrebări la care am răspuns bine. După care s-a luat de faptul că aveam barbă, întrebându-mă ironic dacă mi-a murit cineva. În final mi-a dat subiectele: Granulocitopoeza şi vreo 4 coloraţii. După ce a observat că mă uit ciudat la dumnealui pentru că cel de-al doilea subiect era din anul întâi  (deci nu facea parte din subiectele de histologie) a afirmat faptul că nu trebuie să uitam ce am învăţat în anul întâi.

Eu eram destul de speriat,  însă am scris la fiecare subiect, spre suprinderea mea chiar mi-am adus aminte câteva detalii despre coloraţiile respective. În timp ce scriam ne opreşte pe toţi să ne arate ce învăţa dumnealui la histologie pe vremea comuniştilor, să ne spună că pe vremea aia genetica era interzisă şi să ne avertizeze că Rusia e aproape (ca si cum al treilea război mondial e cât pe ce să înceapă).

În final îmi vine rândul şi mă întreabă: miocit sau mielocit? Eu îi răspund mielocit, iar el îmi spune cum că de ce am scris miocit… acum când mă gândesc că m-a stresat cu întrebarile despre miocite pot să-i dau un răspuns, însă atunci nu am putut să-i dau o explicaţie. Si cam aici se încheie examenul meu parţial la histologie. Am picat pentru că am scris (examenul era oral) seria granulocitară inlocuind prefixul “mielo” cu “mio”.

Nu vreau să vă povestesc cum domnul doctor asistent se comporta ca un căţeluş în preajma domnului conferenţiar şi cum acesta din urmă îl trata infect.

A mai dat cineva examen cu domnul doctor Popescu? Cum a fost? Vă întreb pentru că stiu că are momente când iau toţi 10 şi momente când pică grupe întregi.

Ieri a fost ultima zi când am avut tangenţe cu catedra de Engleză.

E o materie destul de ciudată pentru că încearcă să combine gramatica cu lexicul medical. În cursul unui an faci un lp pe săptămână unde stai şi citeşti diverse texte sau rezolvi câteva exerciţii de tip toefl. Ai de dat două lucrări pe an unde trebuie să te prezinţi cu carnetul de student obligatoriu.

De îndată ce ai intrat în sala unde se desfăsoară lucrarea de control te vei simţi ca într-un lagăr. Până la urmă se poate copia de la colegul destul de bine. Eu unul nu practic aceste metode însă am auzit diverse discuţii.

Şefa catedrei e o legendă vie printre studenţi, un fel de Vlad Ţepeş al catedrei. Mai rău e că are destule adepte ce-i urmează exemplu. Din fericire pentru mine nu am avut contact cu nicio profesoara de genul asta.

Din punctul meu de vedere toată engleza pe care am făcut-o în primii doi ani nu mă va ajuta deloc în carieră. Practic am pierdut timpul cu o materie total inutilă.

Cum aş vedea eu engleza ca o materie folositoare:

• În primul rând toţi profesorii ar trebui să recomande studenţilor un dictionar Ro-Eng/Eng-Ro medical.
• Editarea unei carţi cu nişte texte sugestive. Momentan se dau nişte copii xerox destul de anoste.
• Examenul ar trebui să conţină o discuţie liberă pe o temă medicală între profesor şi student. Acum se întreaba diverse chestii din textele pe care le primim. Nu e prima dată când observ că la medicină se stimuleaza învăţarea mecanică a unor detalii inutile.

Îmi e ruşine să fiu viitor coleg cu unii dintre doctori. Îmi e ruşine de ce aud prin autobuz, metrou, etc.

Ultima chestie auzită astăzi “Am venit la Bucureşti pentru ca noi la Severin nu avem doctor pentru recuperare. Însă motivul real pentru care am venit e că am auzit că vor fi expuse moaştele Sf.<<introduceţi nume de sfant aici>>”. Observaţi cât de ciudată e situaţie, omul e bolnav cu fizicul şi apelează la “doctorul” de suflete.

Dacă au ajuns unii oameni să aibă mai multă încredere în minuni decât în doctori atunci e grav rău!!

Nu vreau să generalizez pentru că lumea în general e naivă însă, din ce ştiam eu, doctorul era un om de încredere. Omul se ducea la doctor cu tot entuziasmul. Acum după multe rateuri date de unii lumea vine cu ezitare…