Acum ceva timp vorbeam despre scârba provocată de scandalurile din sistemul medical lansate de mass-media. Acum un doctor postează pe blogul său o scrisoare deschisă ministrului sănătăţii. Vă invit pe toţi să o citiţi!
E trist dar e adevărat…
Deja încep să ma plictisesc de scandalurile din presă. Ba că nu ştiu ce doctor a făcut aia, ba că nu ştiu ce pacient nu a fost tratat cum trebuie, ba ca blalablbal balbla.
Cred că vreo 3-5-7 zile voi lua o pauză de televizior. Chiar nu vreau să asist la o săptămână de circ în direct la tot felul de “talk-showuri”. Apropo de asta, televiziunea 2.0 e un mare rahaţel pentru că ei aleg comentariile care le convin, în general pe cele mai dramatice, pline de răutăţi,etc.
Stăteam într-o seară şi mă gândeam la oamenii de stiinţă si la descoperirile lor. Exceptând geniile, în adevăratul sens al cuvântului, o mare parte dintre ei au avut cam o descoperire.
Să presupunem că fiecare om de pe planeta asta are o singură şansă să marcheze, o singură şansă să sclipească. E normal ca majoritatea să o rateze pentru că până acolo e un drum, deseori lung, plin de obstacole care mai de care mai grele. Majoritatea la un moment dat se plafonează, e totuşi normal. Problema mea e ce se întâmplă cu vârful. Câţi dintre ei reuşesc să mai descopere ceva, după prima reuşită? După ce-şi ating apogeul în domeniul lor începe procesul normalizării, peste câţiva ani nici măcar nu-i poţi deosebi dintr-o mulţime de cercetători anonimi.
Cum reuşeşti să beneficiezi de o a doua şansă? Oare se redistribuie celelalte şanse ratate de restul lumii?
În fiecare zi încerc să mă pun în locul doctorilor care ne servesc drept dascăli. E greu, chiar foarte greu, să reuşeşti să fii foarte bun în meseria asta.
Din punctul meu de vedere primul lucru esenţial pe care trebuie să-l faci pentru a urma drumul celor mai buni este să te eliberezi de frustrări. Să încerci să te prezinţi în faţa studenţilor fără greutăţile de zi cu zi, fără cicatricele lăsate de sistemul medical, fără dorinţa de a demonstra cât de deştept eşti, etc. E un lucru mare să vezi un profesor care nu-ţi povesteşte cât de greu e la rezidenţiat, că dacă nu citeşti aia eşti un om mort, că seful lui face x, că el a realizat nu ştiu ce, etc si care să nu-ţi repete de n ori de-a lungul anului aceleaşi frustrări.
Eu unul nu ştiu dacă aş putea să las deoparte frustrările acumulate de-a lungul anilor în sistem. Însă cred că aş putea să nu repet aşa mult.
Astăzi a fost prima zi de spital adevărată. Am avut norocul ca Doamna doctor ce se ocupă de grupa mea să fie de gardă şi astfel am însoţit-o peste tot. E clar că e prea devreme să poţi face ceva pentru a ajuta medicul însă lucrurile pe care le vezi te impresionează. Totul are un ritm alert, mereu este ceva de făcut, pacienţii vin pe bandă rulantă.
Astăzi am făcut pentru prima dată masaj cardiac unei paciente aflate în stop cardio-respirator. M-am simţit foarte bine când pacienta şi-a revenit pentru câteva minute. Atmosfera din spital e una foarte plăcută cam toţi medicii te ajută/ îţi explică ba chiar mai mult, te invită să faci anumite manevre.
Abia aştept următoarea gardă să pot vedea cazuri interesante sau de ce nu, chiar să ajut.
M-am uitat acum câteva zile la un film cu doctorii rezidenţi si mi-a aprins o mică scânteie pentru filmele cu doctori. Chiar sunt curios cum sunt prezentaţi doctorii in filme.
Momentan am văzut Pathology şi Awake însă niciunul nu e prea strălucit. Filme de duzină şi în ambele partea negativă a doctorilor e foarte bine conturată.
Voi ce filme cu doctori stiţi? Menţionez că nu-mi plac serialele, deci fără Grey’s.
“Oamenii sunt de vină” Ei bine nu e chiar aşa, dintr-un punct de vedere îmi permit să strig în gura mare că medicii sunt de vină. Dacă ar fi după mine aş pune toţi medicii de familie să susţină din nou examene serioase. E strigător la cer ca un medic de familie sa-ţi prescrie antibiotice pentru o racelă banală sau pentru gripă. Nu de mult m-am simţit nevoit să refuz o farmacistă care îmi recomanda un antibiotic. “Vă multumesc însă am să iau doar nurofenul” am spus eu hotărât.
Acum ce mai contează cine sunt vinovaţii, oricum sunt puţini cărora le pasă cu adevărat. Probabil a fost o perioadă când producătorii de produse farmaceutice îşi frecau palmele văzând ca lumea bagă în ea antibiotice cu pumnul însă acum îşi cam freacă ceafa gândindu-se că peste câţiva ani nu vor mai avea soluţii împotriva bacteriilor.
Şi uite aşa parcă se reeditează scenariul dintr-un desen animat unde oamenii încercă să scape de carcalaci prin orice metodă şi văzând că acesta e super rezistent se gândesc să-l omoare cu bombe nucleare si după ce distrug toata omenirea carcalacul se va plimba nestingherit pe moromanul de moloz. Momentan acest scenariu e doar de desen animat…
După cum bine mă gândeam prima mare zi de semio a fost un mic fâs. Începutul facultăţii e eclipsat de examenul de primariat. E normal ca toţi doctorii să-şi orienteze atenţia catre acest examen, mai ales cei implicaţi direct. Din păcate asistenta noastră e în febra examenului de primariat şi nu prea a avut timp de spital.
Şi totuşi nu din cauza asta prima zi a fost oarecum dezamăgitoare. Motivul principal a fost avalanşa ametitoare de informaţii noi. Al doilea motiv ar fi faptul ca trebuie sa învăţ după o carte în limba engleză.
Astăzi după grilele de la fizio am rămas puţin în faţa SUUBului cu câţiva colegi. La un moment dat a aparut Domnul doctor Leon Zăgrean şi pentru că ştiam că nu apuc să ajung la discuţiile de la ora 14:00 i-am adresat câteva întrebări.
În primul rând am fost curios de ce grilele la fizio se dau în formatul respectiv şi nu în unul mai prietenos studentului, însă dumnealui a evitat subtil un răspuns clar. I-am sugerat să nu publice notele de la grile decât după oral pentru ca profesorii examinatori sunt influenţaţi de nota de la grile. Ţin minte ca la parţial m-am chinuit să iau 9 pentru că aveam 5 în grile pe când alţi colegi cu 7-8 au luat 9 mult mai uşor. Nu a fost de acord cu această propunere pentru că dezavantaja studentul… Hmm oare câţi studenţi fac mai bine la grile decât la oral? Excludem categoria studenţilor care copiază la grile.
S-au pus diverse întrebări, s-a povestit, ni s-au cerut impresii despre examen, etc. A fost foarte relaxantă atmosferă iar Domnul Doctor Zăgrean parcă a fost din nou student, s-a integrat foarte bine în grup.
Îmi e ruşine să fiu viitor coleg cu unii dintre doctori. Îmi e ruşine de ce aud prin autobuz, metrou, etc.
Ultima chestie auzită astăzi “Am venit la Bucureşti pentru ca noi la Severin nu avem doctor pentru recuperare. Însă motivul real pentru care am venit e că am auzit că vor fi expuse moaştele Sf.<<introduceţi nume de sfant aici>>”. Observaţi cât de ciudată e situaţie, omul e bolnav cu fizicul şi apelează la “doctorul” de suflete.
Dacă au ajuns unii oameni să aibă mai multă încredere în minuni decât în doctori atunci e grav rău!!
Nu vreau să generalizez pentru că lumea în general e naivă însă, din ce ştiam eu, doctorul era un om de încredere. Omul se ducea la doctor cu tot entuziasmul. Acum după multe rateuri date de unii lumea vine cu ezitare…