De ce trebuie să-ţi iei gyp?

Sunday, January 18th, 2009

Vieţuitoarele, în general, au reuşit să se adapteze la condiţiile mediului pentru a putea trăi. Cine nu a reuşit să se adapteze a pierit. E o chestie foarte simplă ce se poate aplica şi în cazul oamenilor.

Cum numărul bizonilor ce au în dotare un ditamai gypul e în creştere trebuie să avem în vedere singuraţa personală. Pot să bag mâna în foc că majoritatea posesorilor de Q7 (spre exemplu) nu au mers niciodată pe un drum accidentat (off-road). Marea majoritate îşi folosesc maşinile în oraş pentru treburile zilnice. “SUVul în oraş e bun pentru că poţi urca borduri mai uşor” e unul din argumentul lor.

Bineînţeles că într-un oraş utopic toată lumea are o maşină mică pentru drumurile în oraş şi una mai marişoară pentru celelalte drumuri. La noi nu mai poţi să-ţi cumperi o maşina mică pentru că vei fi strivit de de ceilalţi participanţi la trafic. Deci trebuie să te adaptezi, să-ţi cumperi un gypuleţ.

Pţa Unirii, un haos pentru credinţă

Monday, October 27th, 2008

După cum ştiţi zilele astea e Sf. Dimitrie iar Mitropolia a organizat un pelerinaj la sfintele moaşte. Nu mă prea pricep eu cu religia deci nu voi intra în detalii.

Ce mă deranjează e că acum ceva vreme, când timp de câteva zile au fost nişte curse in Bucureşti s-au făcut atâtea proteste pentru zgomot, trafic, iar acum lumea nu zice nimic. Şi vă spun că Piaţa Unirii arată foarte rău. În primul rând e foarte foarte foarte aglomerat însă chestia asta nu mă deranjează. Primul lucru care mă deranjează e că vânzătorii (majoritatea rromi) de obiecte religioase (“cumparate la kil” de pe vapoarele venite din China) au ocupat micul parculeţ de la fântâni si şi-au aşezat tarabele pe puţinele flori plantate de primarie. Al doilea lucru deranjant e că toate străduţele din jur sunt pline de “case mobile”, maşini in care oamenii dorm, pe care mănâncă, practic nu mai poţi folosi trotuarul din cauza acestor maşini. Cel mai deranjant e că aceşti nomazi îşi fac nevoile la fiecare colţ de bloc şi uite aşa Pţa Unirii şi imprejurimile miros ca un mare wcu public.

ExitPoll

Sunday, June 15th, 2008

Peste ceva minute când se vor publica rezultatele exitpollurilor ma voi simţi mândru pentru că, pentru prima oară, fac parte din eşantion.

Am votat cu Oprescu la generală iar la sector l-am ales pe Silaghi. Vom vedea peste ceva timp cine va fi regele gropii de gunoi şi praf :P

Vreau reclame!!

Thursday, June 5th, 2008

Gata!!1!11! Nu se mai poate, m-am plictisit de voi! Vreau să fiţi daţi jos.

Vreau să circul prin oraş şi să mai citesc o reclamă facută inteligent. M-am săturat de feţele voastre, de sloganurile voastre de rahat şi prost gust. Campania electorală nu a făcut altceva decât să polueze Bucureştiul, să polueze oraşul cu zeci de mii de fluturaşi şi nu numai.

În sectorul 4 domnul Radu Silaghi te violează vizual la orice colţ. Nu poţi să mergi pe stradă fără să vezi o poză cu el în ipostaze care mai de care mai ciudate. Atât efort pentru 25%…

Sorin Oprescu se bate cu morile de vânt

Wednesday, May 28th, 2008

Am cumparat astăzi Jurnalul National şi am citi un editorial, semnat de Ion Cristoiu, foarte bine scris si din pacate foarte adevarat.

Voi selecta câteva fragmente care mi-au placut.

Dînd curs înaltelor indicaţii de la Cotroceni, asupra lui Sorin Oprescu au tăbărît, cu polonice şi făcăleţe, bucătăresele lui Traian Băsescu din presă. Fără pic de ruşine, cum stă fericit bucătăreselor, dar şi limbricilor, pledoaria pentru Vasile Blaga e afişată de-a dreptul. Comentarii după comentarii din presa finanţată de PD-L pe sub mînă sau chiar direct încep prin a-l tăbîrci pe Sorin Oprescu şi sfîrşesc prin a striga: “Votaţi-l pe Vasile Blaga!”.

În spatele lui Vasile Blaga, Ludovic Orban şi Cristian Diaconescu, candidaţi din partea principalelor formaţiuni ale ţării, stau forţe uriaşe. Acestea se văd cu ochiul liber în campania desfăşurată pînă acum de candidaţii respectivi. Cei trei zburdă pe toate televiziunile, inclusiv pe cea publică. Panourile lor electorale te sufocă prin prezenţa lor agresivă. Cel al lui Vasile Blaga e atît de prezent în Bucureştii desfundaţi de borduriada lui Adriean Videanu şi mizeri de mişmaşurile primarilor de sector cu firmele de salubritate, că simţi nevoia să te ascunzi sub pămînt. Ca să scapi de ele. Nu scapi însă nici sub pămînt.
Staţiile de metrou sînt pline de portretul lui Blaga, depăşindu-l în mărime şi frecvenţă pe cel al lui Ceauşescu dinainte de 1989. Belşugul inimaginabil de panouri presupune bani. Bani mulţi! Bani daţi de forţe financiare interesate ca unul dintre candidaţi să cîştige pentru ca după aceea, drept răsplată, să capete de la viitorul primar dreptul de a şterge toate parcurile Bucureştilor de pe faţa pămîntului şi de a reface la infinit bordurile.

Prin raportare la campania electorală desfăşurată de candidaţii partidelor, cea a lui Sorin Oprescu te înduioşează prin caracteru-i romantic.

Citiţi restul articolului aici

Citeşte, e GRATIS

Saturday, May 17th, 2008

Oamenii, în general, iubesc semnificaţia cuvântului GRATIS/FREE!!

Atunci când ceva e gratis trebuie să-l ai sau trebuie neapărat să te duci la evenimentul respectiv. Eşti cel mai mare fraier dacă nu profiţi de această super/mega/ultracool ofertă. Astfel se ajunge în situaţii penibile când ajungi să te calci în picioare pentru câtiva lei.

Am trecut astăzi pe lângă Muzeul Tăranului Român si m-am crucit câtă lumea era pe acolo. E clar că lumea s-a aruncat cu capul înainte când a auzit că e gratis intrarea. Felicitări organizatorilor!! Măcar aşa să vizităm şi noi muzeele.

Eu prefer să-mi utilizez reducerea de student într-o zi oarecare şi să mă plimb liber prin muzeu fără să mă simt ca o sardină.

Ca tot vine Duminica Floriilor

Tuesday, April 15th, 2008

Din pacate nu prea cunosc persoane cu nume de flori astfel duminică va trebui să stau acasă daca e vremea urâtă sau poate voi ieşi la un grătar cu colegi. Acum mult timp am descoperit că fiecare garnitură de metrou Bombardier are câte un nume de floare imprimat deasupra uşei conductorului.

Să le urăm “La mulţi ani” sau nu?

1001/2001 – Dalia
1002/2002 – Narcisa
1003/2003 – Camelia
1004/2004 – Zambila
1005/2005 – Violeta
1006/2006 – Margareta
1007/2007 – Bujorul
1008/2008 – Crizantema
1009/2009 – Craita ?
1010/2010 – Crinul
1011/2011 – Iasomia
1012/2012 – Frezia
1013/2013 – Irisul
1014/2014 – Nufarul
1015/2015 – Nalba
1016/2016 – Magnolia
1017/2017 – Liliacul
1018/2018 – Gladiola

Seria noua a primit nume de capitale:
1101/2101 – Europa
1102/2102 – Bucuresti
1103/2103 – Stockholm
1104/2104 – Berlin
1105/2105 – Londra
1106/2106 – Paris
1107/2107 – Roma

O zi de primăvară

Monday, April 7th, 2008

Astăzi dimineţă aproape toţi bucureştenii au plecat bine echipaţii de acasă, afară ploua destul de tare. Astfel pe stradă puteai să vezi zeci, sute de umbrele mai mult sau mai puţin colorate, transparente sau dungate, branduite sau nu.

În staţia ratb de la Univesitate am văzut cum zeci de oameni coborau din autobuz însă nu apucau să facă un pas şi îşi deschideau umbrele atât de necesare pe o astfel de vreme. Scena era foarte asemănătoare cu o lansare a echipei de paraşutişti.

Vremea s-a schimbat foarte repede iar seara umbrela strânsă în mână era semnul unui om chinuit ce nu a apucat să treacă pe acasă.

Sondaje Ratb

Thursday, March 13th, 2008

Mereu am avut o parere bună despre Ratb. Am primit un răspuns mai mult decât mulţumitor la o reclamaţie depusă acum ceva timp, ba chiar am văzut cum s-a materializat.

Acum văd că au introdus mai multe sondaje la ei pe site. Păcat că majoritatea sunt despre linia 41 însă e doar începutul.

Strada mea

Thursday, March 13th, 2008

Acum ceva timp mă plângeam că au inceput operaţiunea bordurica şi pe strada mea. Ei bine de câteva zile au răsărit nişte panouri foarte frumoase.

Veniţi în sectorul 4, la noi curge lapte şi miere din piatră seacă sau Nu uitaţi să mă votaţi ar putea fi două din posibilele mesaje subliminale.

primar