"Viaţa la medicină"

În fiecare zi încerc să mă pun în locul doctorilor care ne servesc drept dascăli. E greu, chiar foarte greu, să reuşeşti să fii foarte bun în meseria asta.

Din punctul meu de vedere primul lucru esenţial pe care trebuie să-l faci pentru a urma drumul celor mai buni este să te eliberezi de frustrări.  Să încerci să te prezinţi în faţa studenţilor fără greutăţile de zi cu zi, fără cicatricele lăsate de sistemul medical, fără dorinţa de a demonstra cât de deştept eşti, etc. E un lucru mare să vezi un profesor care nu-ţi povesteşte cât de greu e la rezidenţiat, că dacă nu citeşti aia eşti un om mort, că seful lui face x, că el a realizat nu ştiu ce, etc si care să nu-ţi repete de n ori de-a lungul anului aceleaşi frustrări.

Eu unul nu ştiu dacă aş putea să las deoparte frustrările acumulate de-a lungul anilor în sistem. Însă cred că aş putea să nu repet aşa mult.

În ultimele două vacanţe de vară am făcut practică la Spitalul judeţean din Galaţi, cel mai mare spital din oraş. Acolo am făcut injecţii, am recoltat sânge, am pus perfuzii, în general am făcut treabă de asistentă.

Până să ajung în anul 3 mă gândeam că acele condiţii din spital sunt omniprezente în toată ţara. Ma refer în principal la lipsa materialului cu care să-ţi faci treaba. Pacienţii erau nevoiţi să-şi aducă branule, leucoplast, uneori chiar medicamente. Erau unele zile când abia aveam vată pentru a opri sângerarea după o recoltare. Nu mai vorbesc de spirt, etc. In tot spitalul nu exista un endoscop, pentru ca unicul endoscop care era foarte bătrân s-a stricat iar cum bani nu erau…

În anul 3 am intrat într-un spital bucureştean (Sf. Pantelimon) şi am văzut total alte condiţii. Toată aparatura medicala este relativ noua, moderna, sunt foarte multe EKGuri, ecografe. Paturile de spital sunt moderne, nu se compară cu cele din Galaţi. Asistentele au cam tot ce au nevoie pentru a-şi face treaba. Doctorii beneficează de imagistică performantă. Ce să mai e o plăcere să lucrezi într-un astfel de mediu unde nu trebuie să-ti faci grijă dacă mai sunt sau nu fiole eprubete pentru recoltare.

A trebuit să aştept până în anul 3 să văd materia care nu-mi cere să învăţ analize de laborator pe de rost. Dacă îmi aduc aminte în primul an la biochimie domnul doctor asistent nu ne-a cerut la examen sa facem experimente însă le faceam în timpul orelor de LP.

În schimb am rămas cu amintiri triste despre materii unde a trebuit să învăţ o mulţime de porcării. Se pun 0.2mg de oxalat de calciu peste 10mg de lapte dupa care se lasa 10 min apoi se strecoara urmand ca apoi sa observi nu stiu ce cristale pe hartia de filtru, balbalbalbablalba. Chestii pe care le-am învăţat cu o seară înainte de examen şi le-am uitat la 5 minute după. (Pe cei care sunt mai sfinţi decât papa si mai deştepţi decât Einstein îi anunţ ca experimentul de mai sus e unul fictiv)

La fiziopatologie învăţam cam toate testele paraclinice, momentan învăţam despre testele de coagulare, însă în niciun caz nu ne predă nimeni despre tehnici de laborator ci despre ce semnificaţie are acel test, valori normale, valori modificate-> cauze.

Ascult muzică zi de zi la o pereche de căşti ear-in SONY şi sunt total de acord cu oameni care practică acest sport în societate.

Problema e că din diverse cauze oamenii ascultă la un volum mult prea mare. Mi se întâmplă destul de des să aud ce muzică ascultă, la căşti, o persoană aflată la un metru în faţa mea. Căştile normale nu oferă izolare fonică astfel utilizatorul este nevoit să mărească volumul pentru a acoperi sunetele din jur. Citisem undeva pe un forum că dacă nu auzi ce vorbeşte o persoana la un metru de tine atunci volumul la care asculţi e prea mare. Cu o pereche de căşti ear-in am rezolvat izolarea fonică astfel mă pot bucura de muzică la un volum scăzut fără a fi deranjat de zgomotul din jur.

Pentru binele vostru şi nu numai: DAŢI VOLUMUL MAI ÎNCET!!!

Cum e posibil ca la un supermarket o sticla de Orangina să fie mai scumpă decât la o benzinărie?