"Viaţa la medicină"

Mai există porcăria aia de campania în care ofereau gratuit seringi drogaţilor?  S-a trezit cineva şi a anulat-o?

E sau nu criză asta e o chestie discutabilă şi oricum nu sunt eu în masură să vorbesc despre asta. Ce ştiu sigur e că euro a ajuns la vreo 4 lei si ceva, tranzacţiile cu carduri au scăzut cu 10-20% şi că guvernul nu are bani nici să facă în centru.

Dar până una altă toată treabă asta e un avantaj pentru cei ce “fac marketing?” Habar n-am ce fac cei de la facultatea de marketing! Poate e cineva pe aici care se pricepe (Alex? Claudiu?) si ne spune şi noua cine e vinovat pentru aceste campanii.

Astazi trebuie sa recuperez un lp la farmaco insa dintr-o greseala am ajuns cu doua ore inainte. Cum cel mai bun loc de pierdut timpul e terasa La paispe, m-am incumetat si am urcat 14 etaje. Noroc de telefonul cu internet ca altfel ma urcam pe pereti.
In facultate e o liniste, un calm specific perioadei dinaintea furtunii. Holurile sunt aproape goale. Sunt tentant sa verific rezonanta holurilor insa ma abtin
Sorb din cafeaua proaspat rasnita si ma gandesc la primul examen.

Acum vreo câteva zile vizitam Diverta (doar vizitam că au nişte preţuri…).  Eu în general ma duc la partea de IT şi casc ochii pe acolo cât prietena îşi face rondul printre rafturile de carţi. Când am fost ultima oară m-am dus şi eu în zona ei vreo câteva minute.

Mi-a sărit în ochi o carte Gabriel Liiceanu – Despre seductie. Curios din fire am luat carte si am deschis-o. HORROR!! O carte cu 250 de pagini cu maxim 100 de cuvinte pe pagină. Ei bine, am rămas uimit!!! Carţile de poveşti pentru copii cred ca au scrisul mai mic si mai înghesuit.

Ei bine, domnule Liiceanu e frumos sa scrieţi 20 de pagini de word si apoi să vă scremeţi să le însiraţi pe 250 de pagini pe care sa cereti 32 de lei?

Un barbat si-a pus o sapca pe cap, a intrat intr-o statie de metrou si a inceput sa cante la vioara; era o dimineata friguroasa de ianuarie. Timp de 45 de minute a cantat 6 piese de Bach. In acest timp, aproape o ora, au fost filmati 1097 oameni trecand pe langa el, multi dintre ei in drum spre job-uri. Doar trei minute au trecut si un barbat de varsta mijlocie a remarcat ca se aude un muzician cantand. A incetinit mersul apoi s-a oprit cateva secunde… insa si-a reluat grabit mersul spre programul zilnic.

Un minut mai tarziu, violonistul a primit primul dolar bacsis: o femeie i-a aruncat banul in palarie fara a se opri din mers.

Cateva minute mai tarziu, cineva s-a rezemat de zid sa-l asculte, insa barbatul si-a privit ceasul si si-a continuat drumul. In mod cert, intarzia la munca!

Primul care i-a acordat intradevar atentie a fost un baietel de 3 ani. Mama sa mergea grabita mai in fata si s-a infuriat cand pustiul s-a oprit . Intr-un final, a reusit sa-l urneasca din fata violonistului si sa-si continue drumul, desi copilul a ramas cu capul intors tot timpul spre muzician. Situatia s-a repetat si cu alti copii. Toti parintii, fara exceptie, i-au obligat sa-si continue drumul.

In cele 45 de minute in care violonistul a cantat, doar 6 persoane s-au oprit pentru a-l asculta o vreme. Cam 20 dintre ei i-au oferit bani fara a-si incetini pasul. A strans 32$ si 17centi. Cand a terminat si s-a asternut tacerea, nimeni n-a remarcat. Nimeni n-a aplaudat, nimeni n-a facut un semn de apreciere.

Nimeni nu stia ca violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni violonisti din lume. A cantat cele mai dificile piese care au fost compuse vreodata pentru vioara cu un instrument care valoreaza astazi mai mult de 3,5 milioane dolari.

Cu doua zile inainte de a canta in metrou, Joshua Bell a cantat cu casa inchisa (s-au epuizat toate biletele) in teatrul din Boston desi un bilet costa in medie 100$.

Este o poveste reala. Joshua Bell cantand incognito metrou a fost un experiment organizat de Washington Post pe 12 ianuarie 2007 in statia de metrou L`Enfant Plaza din Washington D.C. ca parte a unui experiment social despre perceptie, gusturi si prioritati ale persoanelor. Intrebarea era aceasta: intr-un loc banal si la o ora inadecvata mai apreciem frumusetea? Sau n-o mai apreciem? Recunoastem un talent intr-un context neasteptat?

In realitate, din cei 1097 calatori de la metrou unul singur, o femeie l-a recunoscut pe Joshua Bell, l-a ascultat pret de cateva minute bune si i-a oferit 20 de dolari (in afara de cei 32,17 mentionati mai sus).

sursa

Eu unul am ramas cu uimit. Daca ma gândesc, probabil şi eu aş fi trecut indiferent pe lângă el.

Cam o zi, o zi jumătate maxim aş răspunde la întrebarea asta. Oricum eu folosesc telefonul destul de intens (pull emails o dată la 2 ore, twitter, etc) deci nu intru în categoria utilizatorului mediu. Ce se întâmplă cât rămâi fară baterie, sau mai bine spus cât nu mai ai nicio liniuţă, e o chestie destul de interesantă.

În general rămâi fără baterie exact atunci când aştepţi un telefon de la cineva, când trebuie să dai un telefon, etc, bineînţeles toate din cauza lui Murphy. Ce e mai ciudat e “comportamentul” telefonului mobil când simte că nu prea mai are baterie. E total ciudat şi pe dos. Când eşti deshidratat nu mai faci pipi aşa de mult, o chestie destul de simplă. Care însă nu se aplică telefoanelor mobile. Majoritatea încep să-ti bipaie din 10 în 10 minute, se aprinde ecranul, vibrează, fac pe dracu’ în patru să te anunţe că nu mai au baterie; dar nu o dată cum ar fi normal ci până rămân fără baterie. In loc să-şi pastreze bateria să poţi primi telefonul ăla odată, ele îşi consumă bateria mai repede. Da ştiu, poţi opri din setări chestia asta însă parcă îmi place să mă anunţe telefonul că nu mai are baterie dar nu din 10 în 10 minute, măcar o dată la 4-5 ore (dacă mai ţine atât bateria).

Până acum am observat că la Samsungul meu pe windows mobile îşi trece luminozitatea la minim îmediat cum a rămas fără liniuţe, ceea ce e o chestie destul de bună. Pe voi cât vă ţine bateria?

Pentru un Cheeseburger de la McDonald’s un medic rezident trebuie sa munceasca vreo 30 de minute. DOAR ATAT!!

Dar oricum nu are relevanta cat trebuie sa munceasca un medic rezident ca doar suntem o tara plina de vedete hip-hop.

Acum vreo cateva saptamani am dat o lucrare la farmacologie la care am invatat vreo cateva ore. De fapt am citit pana la pagina 100 din cartea de farmacologie. Bineinteles ca m-am dus sa dau lucrare cu mai bine de jumatate de materie necitita iar celalta jumatate lecturata.

Bineinteles ca am ajuns acolo si mi-au picat aproape toate grilele din materia pe care nu am citit-o.  Insa m-am descurcat lejer si am facut niste asociatii de litere si asa mai departe si am completat grila. A B D B A  C  si asa mai departe, chiar nu mi-a fost rusine sa completez grila la nimereala. Ba chiar m-am amuzat cu gandul la profesor si la starea lui de spirit cand imi va citi aberatiile. Acum am aflat ca aceasta lucrare nu conteaza la nimic, nici macar nu stiu daca se corecteaza. Doar trebuia sa fiu prezent pentru a putea intra in partial. Deci pot spune ca rezultatul la aceasta lucrare este scris cu verde, deci unul pozitiv

Pana la urma de ce se mai da aceasta lucrare? S-a pierdut o ora de LP, a stresat un numar considerabil de studenti, etc cu ce scop?

A aparut programa pentru examenul de admitere UMF Carol Davila 2009. Maine o voi pune pe blog. Pana atunci puteti sa o copiati de la avizier.

Bonus: Cartile de grile la Biologie şi Fizică sunt deja în stoc.

Deja încep să ma plictisesc de scandalurile din presă. Ba că nu ştiu ce doctor a făcut aia, ba că nu ştiu ce pacient nu a fost tratat cum trebuie, ba ca blalablbal balbla.

Cred că vreo 3-5-7 zile voi lua o pauză de televizior. Chiar nu vreau să asist la o săptămână de circ în direct la tot felul de “talk-showuri”.  Apropo de asta, televiziunea 2.0 e un mare rahaţel pentru că ei aleg comentariile care le convin, în general pe cele mai dramatice, pline de răutăţi,etc.