"Viaţa la medicină"

În laboratorul de histologie, virusologie, micribiologie, etc

Din păcate nu am putut ajunge la bal, am fost invitat de către Alex la un eveniment în Bamboo. De la colegii mei am înţeles că a fost cam aiurea. E ciudat cum nu se pot păstra un număr limitat de invitaţii şi cum se poate redefini spaţiul. Aş fi vrut să ascult vdv live însă nu a fost să fie.

Aşadar cum a fost la bal?

Cred că în interiorul fiecăruia dintre noi se află o forţă ce ne împinge, ne dă puterea, spre anumite culmi. Atunci când dai la medicină această forţă trebuie să-ţi ofere motivaţia pentru a trece peste cei 6 ani de facultate, peste profesorii mai mult sau mai puţin doritori să te înveţe,etc. Personal cred că această forţă trebuie să-ţi ofere un imbold pentru a trece de primul an pentru că restul vine de la sine. Cel mai tentant să renunţi la medicină e în primul an, atunci suferi şocul trecerii de la liceu la facultate, pentru unii şocul unui oraş complet străin. E un fel de montagne russe (roller coaster) unde primul an reprezintă urcarea, restul venind firesc.

Din cei 800 de studenţi la medicină eliminăm 100 pentru că la aceştia forţa interioară e înlocuită de dorinţa părinţilor. Rămân totuşi 700 de studenţi capabili să urce această pantă mai mult sau mai puţin înclinată. Bineînţeles că nici la facultatea de medicină nu e utopie aşa că vor reuşi să urce panta doar vreo 650.

Ce mă intrigă pe mine e faptul că din aceşti 650, care au ajuns în vârf, sunt câtiva care se încurcă la coborâre. Şi sunt sigur că nu din cauza topului 400 sau din cauza anturajului. De ce totuşi au muncit un an de zile să termine primul an de medicină ca apoi să renunţe? Totuşi un an din viaţa unui om e de nepreţuit, mai ales atunci când munceşti pentru un scop bine stabilit.